Cel mai cinstit pădurar

Ce-ar fi dacă ai de­ve­ni cel mai cin­stit pă­du­rar din Ro­mâ­nia? Da, da, cu tine vor­besc, tu care spui că te doa­re su­fle­tul de pă­du­ri­le noas­tre care dis­par într-un ritm ne­bun de 3 hec­ta­re pe oră. Tu care de fi­e­ca­re dată când dai pe in­ter­net de un ar­ti­col des­pre niș­te de­fri­șări sau lemn fu­rat, dai like și sha­re și ne în­demni pe toți cei­lalți să sem­năm pe­ti­ții care opresc ja­ful din pă­duri. Pen­tru că ție îți pasă. Mai mult de­cât ce­lor­lalți. Și cine ar fi mai po­tri­vit să ape­re pă­du­rea de­cât cei ce‑o iubesc?

Știu, o să spui că ai altă pro­fe­sie, că lo­cu­iești într-un oraș, des­tul de de­par­te de pă­du­re și că nu poți să de­vii pes­te noap­te pă­du­rar. Dar nu ți-ar plă­cea mă­car să te în­chi­pui în pos­tu­ra asta de vred­nic pro­tec­tor al na­tu­rii? Fac pa­riu că da. Și de aia m‑am gân­dit să te in­vit într‑o că­lă­to­rie ima­gi­na­ră în timp, într-un vi­i­tor în­chi­pu­it în care tu de­vii cel mai cin­stit pă­du­rar din Ro­mâ­nia. Ești gata? Hai să mergem.

Mai în­tâi tre­bu­ie să te an­ga­jezi. Să zi­cem că exis­tă un post li­ber, că ai ca­li­fi­că­ri­le ne­ce­sa­re și ai câști­gat con­cur­sul de an­ga­ja­re. Ai să mergi la oco­lul sil­vic să sem­nezi ac­te­le de an­ga­ja­re și așa afli că vei avea un sa­la­riu de 1400 de lei pe lună, că o să pri­mești uni­for­mă de ser­vi­ciu după ce va fi co­man­da­tă pe mă­su­ra ta, că ai și niș­te echi­pa­ment în do­ta­re și un se­diu de can­ton unde poți să lo­cu­iești îm­pre­u­nă cu fa­mi­lia ta. Tot ce tre­bu­ie să faci e să te pre­zinți la post, să iei în pri­mi­re pă­du­rea de care vei fi răs­pun­ză­tor și să știi că de aici îna­in­te ori­ce pa­gu­bă se va găsi în ea tu vei fi cel care va plăti. Pen­tru că tu tre­bu­ie s‑o pă­zești pre­cum cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Pri­ma de­ci­zie grea e să te ho­tă­răști unde să lo­cu­iești. Si­gur, ai pri­mit un se­diu de can­ton, dar e cam într‑o mar­gi­ne de căt­un, mai de­gra­bă în pă­du­re de­cât în sat și so­ția cam strâm­bă din nas la ide­ea de a trăi așa de izo­lați. Cum o să se ducă co­pi­ii la școa­lă, cale de mulți ki­lo­me­tri? Și, dacă are ne­vo­ie de ceva, cine se duce toc­mai în cen­trul co­mu­nei la pră­vă­lie? La can­ton n‑ai nici in­ter­net, nici ca­blu TV, une­ori se mai în­tre­ru­pe și cu­ren­tul – co­pi­ii sunt ne­mul­țu­miți. Nu mai bine o să lo­cu­iți în co­mu­nă? E drept, o să fii mai de­par­te de pă­du­re și va tre­bui să bați o mul­ți­me de drum până la can­ton, dar fa­mi­lia e cea mai im­por­tan­tă, nu‑i așa? Și cu toa­te gre­u­tă­ți­le as­tea ești si­gur că tot ai să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Când iei în pri­mi­re ges­tiu­nea tre­bu­ie să fii cu mare bă­ga­re de sea­mă să nu exis­te nis­cai pa­gu­be as­cun­se. Dacă nu le ob­servi acum, tu vei fi cel bun de pla­tă. Caști ochii cât ce­pe­le și în­cerci să-ți cu­noști can­to­nul: pe unde sunt sa­te­le, unde e lu­mea mai să­ra­că și mai ten­ta­tă să fure, pe unde sunt co­mu­ni­tăți de romi, ce dru­muri de ac­ces sunt în pă­du­re și pe unde ar pu­tea fi fu­rat lem­nul. Des­tul de re­pe­de re­a­li­zezi că va fi foar­te greu să pă­zești de hoți, pen­tru că atunci când ești într-un ca­păt al can­to­nu­lui te fură în ce­lă­lalt și in­vers. Iar des­pre po­li­ție ai au­zit deja niș­te zvo­nuri că sunt cam pri­e­te­ni cu ăia des­pre care se spu­ne că fură. Să te lupți sin­gur cu ho­ții, nici vor­bă, ai au­zit deja de toa­te ca­zu­ri­le alea cu pă­du­rari bă­tuți cu pa­rul și bă­gați în spi­tal. Ai ne­vo­ie de niș­te aju­toa­re, niș­te ochi și urechi în plus ca să poți să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Toa­tă lu­mea te sfă­tu­ieș­te să-ți faci niș­te pri­e­te­ni prin fi­e­ca­re mar­gi­ne de sat din ju­rul can­to­nu­lui, din­tre cei care văd cine in­tră și cine iese din pă­du­re. Nu­mai că pri­e­te­nii ăș­tia nu se câști­gă doar cu vor­ba bună, aș­teap­tă și ei să fie răs­plătiți pen­tru fi­de­li­ta­te cu nis­cai lem­ne gra­tis. Și tu știi că din 1400 de lei pe lună, cu so­ție și doi co­pii aca­să, nu prea îți per­miți să le plă­tești din ba­nii tăi. Nu rămâ­ne de­cât so­lu­ția să le “faci rost” de niș­te lem­ne. Și te gân­dești că nu e prea co­rect asta, dar sco­pul e unul bun – tai vreo doi-trei ar­bori ca să poți să‑i pă­zești pe toți cei­lalți. În fond ăsta e sco­pul prin­ci­pal, mo­ti­vul pen­tru care vrei să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Zi­le­le trec, tu pa­tru­lezi prin can­ton și te stră­dui să-ți faci lu­cră­ri­le la timp, dar ești mai mult ple­cat de aca­să, iar ba­nii din sa­la­riu nu‑s prea mulți. Pe masă nu ai în fi­e­ca­re zi chiar așa o abu­n­den­ță, iar co­pi­i­lor le-ar mai tre­bui re­chi­zi­te și în­căl­țări și hai­ne, pen­tru că cresc – deh! ce să‑i faci! Și într‑o zi ajungi la mar­gi­nea din­spre mun­te a can­to­nu­lui, aco­lo unde sunt niș­te stâni care pă­șu­nea­ză și dai pes­te vaci, ca­pre sau oi care s‑au răsfi­rat prin pă­du­re și dis­trug pu­ieți și ve­ge­ta­ție fo­res­ti­e­ră. Dai fuga la cio­ban să‑i arzi o amen­dă, dar el te îm­bie cu un miel și un da­rab de caș ca să uiți de con­tra­ven­ții. Tare ți-ar fi bune as­tea pen­tru fa­mi­lia de aca­să. Și-ți spui că și-așa ăș­tia iar or să bage oile în pă­du­re după ce pleci tu, mă­car să te alegi cu ceva din asta, că doar n‑o să stai toa­tă ziua să pă­zești stâ­ni­le. Și până la urmă chiar dacă într‑o mar­gi­ne de pă­du­re pă­șu­nea­ză niș­te vite nu în­seam­nă că nu mai ești cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Zi­le­le iar trec și, cu tot aju­to­rul pe care îl pri­mești de la “pri­e­te­nii” tăi, câ­te­va fur­turi tot s‑au mai în­tâm­plat. N‑ai prins ho­ții, așa că ești bun de pla­tă. Iar ba­nii se scad tot din sa­la­ri­ul ăla de 1400 de lei. Scrâș­nești din dinți și în­juri: cum dra­cu’ să pă­zești atâ­ta pă­du­re și să fii pes­te tot de di­mi­nea­ța până sea­ra, fără pa­u­ză? N‑ai ce să faci, așa e re­gu­la, dai ba­nii și gata. Și te gân­dești la ce ți-au spus pă­du­ra­rii cei­lalți, des­pre cum poți să “faci rost” de niș­te lemn în plus la ur­mă­toa­rea ex­ploa­ta­re fo­res­ti­e­ră din can­to­nul tău. Tot ce tre­bu­ie să faci este să mă­sori tu di­a­me­tre­le ar­bo­ri­lor în timp ce in­gi­ne­rul con­du­ce mar­ca­rea și no­tea­ză în car­ne­tul de in­ven­ta­ri­e­re – din când în când te faci că gre­șești di­a­me­trul cu câ­ți­va cen­ti­me­tri în mi­nus față de re­a­li­ta­te, atunci când ni­meni nu e prea atent. O să ai în pă­du­re niș­te lemn mar­cat le­gal, dar mai mult de­cât fi­gu­rea­ză pe hâr­tie. Iar di­fe­ren­ța, pe care o es­ti­mezi din ochi, o s‑o ne­go­ciezi cu mai­s­trul de ex­ploa­ta­re și o s‑o dați pe din două. Și uite așa com­pen­sezi pa­gu­be­le as­tea ne­drep­te, pe care le plă­tești din bu­zu­nar toc­mai tu, care ești cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Și, dacă tot ai în­vă­țat cum să faci rost de lemn așa zis le­gal, acum ai să știi și cum să re­zolvi pro­ble­ma cu lu­cră­ri­le sil­vi­ce pe care tre­bu­ie să le faci. Că, ale nai­bii lu­crări, pică exact când lu­mea are trea­bă la câmp și nu vine ni­meni să te aju­te la plan­tări, la des­co­ple­șiri, la de­ga­jări și al­te­le ase­me­nea. Dar dacă le pro­miți niș­te lem­ne, oa­me­nii își schim­bă gân­du­ri­le și vin să dea o mână de aju­tor. Iar în min­tea ta e tot mai pu­țin grav fap­tul că ai în­șe­lat sta­tul de câ­te­va zeci de me­tri cubi de lemn, atâ­ta vre­me cât faci lu­cră­ri­le as­tea im­por­tan­te care te fac să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Tim­pul tre­ce iute și nici nu-ți dai sea­ma când te-ai în­vă­țat cu aces­te mici “aran­ja­men­te”, care în fi­e­ca­re zi au de­ve­nit un pic mai mari. Și poa­te că vre­un șef de la ocol ori chiar mai de sus te‑a prins cu mâța‑n sac, dar nu te‑a dat în vi­leag. În schimb ți‑a ce­rut să mai faci câ­te­va “tre­buri” din care să be­ne­fi­cie­ze și el, că și lui îi e greu cu sa­la­ri­ul, are și el co­pii la fa­cul­ta­te care chel­tu­iesc o gră­ma­dă de bani. Și n‑ai ce să faci, ai in­trat în hora asta, tre­bu­ie s‑o joci. Tot el ți‑a și ex­pli­cat că, chiar dacă pa­gu­ba pe care o vei avea e foar­te mare și vei fi dat afa­ră, poți să dai în ju­de­ca­tă oco­lul sil­vic și să de­mon­strezi că nu se poa­te să ai o ges­tiu­ne des­chi­să, fără la­că­te și chei, 24 de ore pe zi și 7 zile pe săp­tămâ­nă. Pen­tru că așa ceva nu poa­te fi păzit. Toa­te in­stan­țe­le au dat până acum drep­ta­te pă­du­ra­ri­lor și au obli­gat ocoa­le­le sil­vi­ce să‑i an­ga­je­ze la loc. Așa că nu tre­bu­ie să te temi pen­tru pos­tul tău. Im­por­tant e că-ți faci me­se­ria, că încă este pă­du­re în can­to­nul tău și lu­cră­ri­le – cel pu­țin pe hâr­tie – sunt toa­te ra­por­ta­te ca în­de­pli­ni­te. În fond, îți spui tu, asta în­seam­nă să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

Vor tre­ce anii și într‑o zi ai să ajungi la pen­sie și-ai să te re­tragi la casa pe care ți-ai făcut‑o, să te bu­curi că ți-ai chi­ver­ni­sit co­pi­ii la oraș și că ai de toa­te. Ai să fii mul­țu­mit de tine, ca de un bun pro­fe­si­o­nist care și‑a fă­cut da­to­ria în­tot­dea­u­na și – când ci­ne­va te va în­tre­ba dacă ai ini­ma cu­ra­tă – o să spui că ai fă­cut tot ce ai pu­tut în cir­cum­stan­țe­le date și că n‑ai ni­mic să-ți re­pro­șezi. Pen­tru că nu pu­teai să schim­bi lu­mea de unul singur.

Nu­mai că, pre­o­cu­pat să-ți gă­sești scu­ze, ai să uiți poa­te că ai por­nit la drum în me­se­ria asta ca să fii cel mai cin­stit pă­du­rar din România.

* * *

Acest text nu este o ten­ta­ti­vă de găsi scu­ze pen­tru com­pro­mi­su­ri­le pe care unii le fac în me­se­ria de sil­vi­cul­tor. Este doar un ta­blou sim­plu, dar re­a­list, al me­se­ri­ei de pă­du­rar. Ana­li­za­te mai atent, lu­cru­ri­le sunt mult mai com­pli­ca­te și mai sub­ti­le. Dar e bine ca atunci când îi ju­de­căm pe al­ții să știm câte ceva des­pre ei. Și des­pre lu­mea în care cu to­ții tră­im. Căci lem­ne­le nu se fură pen­tru că ho­ții sunt bol­navi de clep­to­ma­nie. Se fură pen­tru că mulți din­tre noi, poa­te chiar tu care ci­tești aces­te rân­duri, sun­tem dis­puși să îl cum­pă­răm fără să ne în­tre­băm de unde e.