N‑o să găsiți un sprijinitor mai convins decât mine când vine vorba de pădure. Am scris de mai multe ori despre subiectul ăsta pentru că mă interesează și n‑o să-mi fie niciodată indiferent. Am povestit aici despre jaful din păduri patronat de politicieni, despre imposibilitatea de a face silvicultură de calitate pe suprafețe mici, despre ideea vânzării lemnului în rampe sau despre exploatare ca serviciu plătit. Faptul că am o formație de silvicultor nu m‑a împiedicat niciodată să văd corupția celor din această breaslă și, în mare măsură, din acest motiv am și părăsit meseria. În inima mea nu m‑am despărțit niciodată însă de pădure, căreia îi port aceeași dragoste ca atunci când o alesesem să-mi fie profesie.
De aceea voi fi întotdeauna de partea celor care o apără. Îmi doresc să se audă vocea lor tot mai puternic și să determinăm statul român să ia măsurile necesare pentru ca ceea ce se întâmplă azi – dezastrul descris în toată presa – să se oprească și să nu mai fie posibil să se repete. Și-mi este limpede că nu putem înainta către un astfel de obiectiv dacă nu pornim de la niște premise realiste. Din păcate văd tot mai des că oameni care practică un fel de idealism ecologic se pronunță în numele celor ce vor binele pădurii, iar afirmațiile lor complet exagerate decredibilizează pe toți ceilalți trimițând tot efortul în derizoriu.
Nu putem pleca de la premiza că pădurile trebuie să devină toate virgine. De altfel nici nu se mai poate așa ceva – intervenția umană e deja destul de profundă și ar dura probabil secole până le-am aduce din noul la stadiul lor natural inițial. Ar însemna să renunțăm complet la ideea de industrie a lemnului și – lasă locurile de muncă pierdute în diverse fabrici mai mari sau mai mici – cum vom face cu toate obiectele de lemn care ne populează viața? Suntem gata să renunțăm la orice obiect din lemn – mobilier, uși, ferestre, structuri de case – doar pentru a avea păduri perfect naturale? E desigur o exagerare, imposibil de realizat practic. Trebuie deci să admitem că vom face în continuare silvicultură clasică, că vom exploata rațional lemnul și‑l vom utiliza industrial.
Dar nu trebuie să înțelegem că asta înseamnă distrugerea pădurii. Dimpotrivă, distrugerile se întâmplă doar atunci când se încalcă regulile silviculturii. Puțin știu că silvicultura, ca meserie, nu include recoltarea lemnului. A tăia și scoate lemnul din pădure este un alt domeniu, cel al exploatărilor forestiere și – în cele mai multe cazuri – este o activitate prestată de firme complet separate față de ocolul silvic. Regulile pe care o firmă de exploatare trebuie să le respecte în pădure sunt foarte stricte, uneori imposibil de respectat, iar rostul lor este de a evita distrugeri ireparabile aduse solului și vegetației.
Însă adesea, deși aparent ceea ce se întâmplă pare greșit pentru un nespecialist, nu e nici pe departe îndreptat împotriva pădurii. E și cazul tăierilor rase, cărora azi li se cere interzicerea totală, ca și cum asta ar fi soluția miraculoasă pentru a stopa hoții de lemne. Nici vorbă. Tăierile rase – mă refer la tratamentul silvic executat legal – reprezintă poate vreo 5% din totalul suprafețelor exploatate în România, se fac numai în anumite păduri1, din rațiuni foarte precise și fundamentate științific și sunt limitate la o suprafață maximă de 3 ha. Interzicerea lor nu va avea nici un efect asupra furturilor prin tăieri integrale ilicite, făcute cu largul concurs al proprietarului care mai întotdeauna este privat.
Să nu confundăm tăierile rase cu tăierile ilegale. E adevărat că atunci când se taie ilegal de cele mai multe ori se taie toți arborii de pe o anumită suprafață, dar acelea nu sunt tăieri rase, ci măceluri. A cere interzicerea tăierilor ilegale e firesc, dar e redundant, căci sunt deja interzise – problema nu e legea, ci respectarea ei. A cere stoparea tăierilor rase e o prostie. Susținând acest punct de vedere greșit dăm ocazia guvernanților să ne catalogheze drept incompetenți în materie de silvicultură, îndreptățindu‑i să ne ignore opiniile. Adică exact ceea ce nu ne dorim. Făcând o paralelă cu traficul, ar fi ca și cum am cere să se desființeze semnul rutier de cedează trecerea pentru că unii nu‑i respectă semnificația.
Adevăratele probleme sunt neaplicarea silviculturii, ignorarea amenajamentelor în pădurile private, neîntocmirea sau întocmirea lor superficială, planurile decenale2 care nu urmăresc binele pădurii, ci bunăstarea proprietarului, corupția personalului silvic împins de la spate de politicieni și clientelele lor. Cu astea trebuie să ne războim, nu cu manualele de silvicultură. De aceea, vă rog, renunțați la atitudinile de tip econazism, radicalismul steril și fără sorți de izbândă. Luptați pentru cauze realiste, nu duceți bătăliile gata pierdute, stârnite de ecologiști de carton care vorbesc în limba abstractă a biologiei teoretice. Pădurea are nevoie de respectarea legii, de silvicultură făcută cu credință și pricepere, nu de proteste absurde și de petiții inutile.
Un comentariu
Total de acord . Cind am invatat eu ‚exploatarea era considerat act silvicultural cum ar trebui sa fie si astazi (taierile definitive ).