Roșia Montană. Perspectiva silvică.

Sil­vi­cul­to­rul din mine tră­ieș­te și știu asta pen­tru că încă re­ac­țio­nez atunci când aud vor­bin­du-se pros­tii des­pre pă­du­re. E greu să-ți pierzi com­plet re­fle­xe­le pro­fe­sio­na­le când ai pe­tre­cut 22 ani în­vă­țând sau prac­ti­când sil­vi­cul­tu­ra. Am mai ui­tat de­ta­lii teh­ni­ce, de­nu­mi­ri ști­in­ți­fi­ce și amă­nu­n­te prac­ti­ce, dar nu poți să-mi vinzi go­goși des­pre cum se ad­mi­nis­trea­ză o pă­du­re, mă prind ime­di­at când ceva e cu­sut cu ață albă. Așa de pil­dă s‑a în­tâm­plat când am au­zit afir­ma­ția că RMGC va de­fri­șa 250 ha de pă­du­re, dar va plan­ta în loc și în avans alte 1.000 ha. La care se ada­u­gă și enor­mi­ta­tea ve­hi­cu­la­tă de unii cum că vor fi plan­tati pu­ieți de ta­lie mare, ceea ce este ne­u­zu­al pen­tru su­pra­fe­țe așa de mari, foar­te cos­ti­si­tor și de prea lun­gă durată.

Măi să fie, mi-am zis. Ia să văd și eu mi­nu­nea asta și m‑am dus pe site-ul com­pa­niei mi­ni­e­re. Deci de­fri­șăm 250 de ha de pă­du­re, zice RMGC, dar îna­in­te plan­tăm 1.000 ha. Bun, hai să por­nim de la pre­zum­ția de bună in­ten­ție. La o ana­li­ză su­ma­ră îmi vin în min­te ur­mă­toa­re­le întrebări:

1. Unde plan­tea­ză cele 1.000 ha, pe am­pla­sa­man­te de te­ren de­gra­dat sau pe pă­șu­ni­le și fâ­ne­țe­le oa­me­ni­lor? Sunt su­pra­fe­țe­le ace­lea deja in­clu­se în fond fo­res­ti­er? Dacă nu, este fă­cu­tă do­cu­men­ta­ția și mă­su­ră­to­ri­le ne­ce­sa­re pen­tru a fi tre­cu­te în fond fo­res­ti­er? Exis­tă un plan de ame­na­ja­re de­ta­li­at pen­tru în­fi­in­ța­rea pă­du­rii? S‑au sta­bi­lit spe­ci­i­le și teh­no­lo­gi­i­le de îm­pă­du­ri­re care vor fi uti­li­za­te? S‑a fă­cut un de­viz es­ti­ma­tiv al lu­cră­ri­lor? Pen­tru că toa­te as­tea ne­ce­si­tă timp.

2. Ce în­seam­nă că plan­tea­ză 1.000 ha? Su­por­tă RMGC chel­tu­ie­li­le până la în­chi­de­rea stă­rii de ma­siv? Sau doar în­fig niș­te pu­ieți și mai de­par­te cum ne‑o fi no­ro­cul, se prind bine, nu se prind, ia­răși bine? Care este bu­ge­tul alo­cat plan­tă­rii ce­lor 1.000 ha și cât de în­des­tu­lă­tor e față de de­vi­zul es­ti­ma­tiv al lucrărilor?

3. Pre­su­pu­nând că se va uti­li­za o sche­ma de îm­pă­du­ri­re cu 5.000 de pu­ieți la ha, una obiș­nu­i­tă pen­tru zona res­pec­ti­vă (deși pe te­re­nuri de­gra­da­te se poa­te mer­ge până la 10.000 de pu­ieți la ha!), de unde vor pro­ve­ni cei 5 mi­li­oa­ne de pu­ieți ne­ce­sari? Exis­tă pe­pi­ni­e­re deja pre­gă­ti­te și, dacă da, unde? Dacă de­fri­șa­rea face par­te din pri­me­le ac­țiuni ne­ce­sa­re des­chi­de­rii ex­ploa­tă­rii, iar îm­pă­du­ri­rea pre­ce­de aceas­tă de­fri­șa­re, când vor fi pre­gă­tiți acești pu­ieți ști­ind că tre­bu­ie să aibă în­tre 2 și 5 ani – func­ție de spe­cie – la mo­men­tul plan­tă­rii pen­tru a pu­tea fi utilizabili?

4. În câți ani vor plan­ta cele 1.000 ha? La nivel na­țio­nal se îm­pă­du­resc vreo 18.000 de ha anu­al, deci 1.000 de ha sunt efor­tul echi­va­lent a două di­rec­ții sil­vi­ce (ju­de­țe). De unde for­ța de mun­că ne­ce­sa­ră? Se­zo­nul de îm­pă­du­ri­re are mai pu­țin de o lună (func­ție de evo­lu­ția vre­mii). 5 mi­li­oa­ne de pu­ieți în vreo 20 de zile, cu o pro­duc­ti­vi­ta­te de 1 un pu­iet la zece mi­nu­te (că­rat la lo­cul de plan­ta­re, să­pat groa­pa, plan­tat), timp de zece ore pe zi fără pa­u­ze, în­seam­nă pes­te 4.000 de oa­meni care vin zi de zi la mun­că, timp de trei săp­tămâni. Dacă se­zo­nul se scur­tea­ză, nu­mă­rul ăsta creș­te pro­por­țio­nal. De unde atâ­ția plantatori?

Di­a­vo­lul se as­cun­de în de­ta­lii, me­se­ria de pro­ject ma­na­ger m‑a în­vă­țat asta cu vârf și în­de­sat, tă­bă­cin­du-mi pie­lea prin ne­nu­mă­ra­te pre­su­pu­neri in­va­li­da­te de re­a­li­ta­te. A face pă­du­re pe 1.000 ha de te­ren de­gra­dat – pre­su­pu­nând că e vor­ba de pă­șuni, deși nici aco­lo nu‑i de­loc sim­plu – e un efort co­lo­sal și o chel­tu­ia­lă foar­te mare. Pre­gă­tești pe­pi­ni­e­re, le ari și le ier­bi­ci­dezi, le tra­tezi îm­po­tri­va dă­u­nă­to­ri­lor, apoi se­meni, re­pici și aș­tepți încă 3–4 ani până ob­ții pu­ieți gata de plan­ta­re. Chiar dacă ape­lea­ză la Rom­sil­va pen­tru pu­ieți, tot tre­bu­ie să se pre­gă­teas­că din timp, pen­tru că ni­meni nu are mi­li­oa­ne de pu­ieți pro­duși în plus, că poa­te i‑or cum­pă­ra ci­ne­va. Iar Rom­sil­va, bie­ții de ei, nu prea mai au pe­pi­ni­e­re – mă ui­tam pe site-ul lor și cred că au ră­mas nici ju­mă­ta­te din alea care ști­am că exis­tă. De pil­dă în ju­de­țul Alba pare că nu e nici una…

Apoi în fi­e­ca­re an tre­bu­ie să re­vii cu plan­tări su­pli­men­ta­re ca să com­ple­tezi aco­lo unde pu­ie­ții s‑au us­cat, tre­bu­ie să des­co­ple­șești pu­ie­ții de ier­buri și tufe, să faci de­ga­jări în­lă­tu­rând spe­ci­i­le pi­o­ni­e­re ne­va­lo­roa­se (săl­cii și plop), tre­bu­ie să ai mun­ci­tori ca­li­fi­cați și uti­la­je­le ne­ce­sa­re, pen­tru ca 1.000 de ha nu se fac cu mi­neri și nici lu­crând ma­nu­al, tre­bu­ie să te rogi să plo­uă de ajuns, dar nu prea mult, că iri­ga­ții nu‑s po­si­bi­le, însă nici să-ți spe­le plo­i­le so­lul de pe te­re­nul de­gra­dat nu‑i bine. Și după ce te ca­no­nești așa vreo zece ani pe pu­țin, poți să spui că ești no­ro­cos dacă în­chizi sta­rea de ma­siv, adi­că co­roa­ne­le pu­ie­ți­lor în­cep să se atingă în­tre ele aco­pe­rind vreo 70% din su­pra­fa­ța so­lu­lui, ceea ce cre­ea­ză pen­tru pri­ma dată eco­sis­te­mul spe­ci­fic pă­du­rii. A plan­ta e doar în­ce­pu­tul, in­fi­nit mai sim­plu și mai ieftin de­cât res­tul lu­cră­ri­lor care ur­mea­ză. Am vă­zut șan­ti­e­re de îm­pă­du­ri­re mult mai mici ca su­pra­fa­ță unde a du­rat 15–20 de ani până când s‑a re­u­șit în­fi­in­ța­rea pă­du­rii. Dar domnii ma­na­geri de la RMGC au avo­cați buni și pro­ble­ma lor s‑ar pu­tea re­zol­va iute: am pro­mis că plan­tăm, am adus nis­cai brad din Olan­da și-am plan­tat. Că nu s‑a prins nu mai e trea­ba noas­tră, nu e pre­vă­zut în contract.

Și ca să aveți o ima­gi­ne cla­ră a ceea ce po­ves­tesc aici, ima­gi­nați-vă că tre­bu­ie să trans­for­mați în pă­du­re un loc ca ăsta:

Vi se pare ușor? Plan­tezi co­pă­cei și gata?

E un drum lung de la afir­ma­ția “vom plan­ta 1.000 de ha de pă­du­re” până la trans­for­ma­rea ei în fap­te. Câți oa­meni din Ro­mâ­nia în­țe­leg com­ple­xi­ta­tea pro­ce­su­lui? Câ­te­va mii, pro­ba­bil. Cei­lalți vor rămâ­ne cu im­pre­sia că un di­rec­tor de la RMGC sem­nea­ză două hâr­tii, poc­neș­te din de­ge­te și – voila! – o mie de hec­ta­re de pădure.