Cu ceva timp în urmă Rareș Bogdan găsise soluția miraculoasă la problema pazei pădurilor: armata. Argumentul său suprem era că așa face Germania din ’79 încoace și, evident, ce poate fi mai bine decât să copiem perfecțiunea germană, aplicând o soluție pe placul celor care caută măsuri extreme? Ce ar face armata în fața unor infractori care încep să tragă? I‑ar împușca, nu‑i așa? Unde am mai auzit noi, oare, genul ăsta de abordare? Poate la Vadim Tudor care ne spunea că îi adună pe hoți pe stadion și îi împușcă. Mă rog, nu cred că Rareș Bogdan e chiar din același aluat, dar atunci când făcea afirmațiile astea era campanie electorală și exprimările bombastice prind la public. Mai ales dacă pari sigur de tine, chiar dacă ceea ce spui este fals.
Pentru că informația despre paza pădurilor în Germania este complet falsă. Niciodată pădurile Germaniei nu au fost păzite de armată. Singura implicare a armatei germane în paza pădurilor se referă la teritoriile federale strategice, care îi sunt încredințate din motive de securitate națională, pe care se găsesc și păduri. Ponderea acestor păduri față de totalul fondului forestier al Germaniei este insignifiantă, undeva la nivelul a 1–2%. În plus, gândiți-vă: nu vi se pare că este contrazisă logica elementară de vreme ce toți știm că germanii ca popor sunt de o corectitudine legendară? De ce ar fi nevoie să păzești pădurea cu armata într‑o țară în care furatul nu e o problemă?
Mai apoi și actorul Marcel Iureș avansa o idee similară: Armata Pădurii. Îngrijorat în mod sincer, el s‑a lansat într‑o serie de considerații într-un domeniu în care nu are evident nici un fel de competență. Apreciez preocuparea, dar dacă vrea să-și folosească influența publică – iar el cu siguranță are din plin – ar fi fost bine să se informeze exact care sunt problemele reale și soluțiile adecvate ca să nu bată câmpii fără nici un rezultat concret. Între altele domnul Iureș afirma că România are nevoie urgentă de 10 milioane de copaci. Trec peste termenul copac, înțeleg că e orășean sadea și nespecialist, dar cifra e hilară: în fiecare an doar Romsilva împădurește circa 6.000 ha de teren forestier, adică aproximativ 24 de milioane de puieți! Dacă mai punem și ocoalele private sigur trecem de 40 milioane de “copaci” pe an. Și n‑am pus la socoteală regenerările naturale din semințe, încă vreo 8–9.000 ha pe an.
Implicarea armatei în paza pădurilor nu este o soluție din nici un punct de vedere. În primul rând pentru că tăierile ilegale nu se rezumă la doi-trei indivizi cu o drujbă și o căruță, ci la scheme mult mai sofisticate care se derulează la lumina zilei, cu acte. Armata n‑ar ști cum să combată astfel de fapte. În al doilea rând ar fi extrem de complicată și de costisitoare transpunerea în practică a unei astfel de implicări. Să deplasezi vehicule și echipament militar prin păduri nu este ceva ce se poate organiza peste noapte și ar presupune niște costuri pe care bugetul României nu le-ar putea susține. În al treilea rând paza organizată cu armata ar trebui să acopere întreg fondul forestier, de stat și privat. Ceea ce înseamnă fie că proprietarul privat este obligat să accepte prezența armatei pe proprietatea sa, ceea ce precis e neconstituțional și ar mai putea fi interpretat ca o subvenție de stat mascată, fie i se dă posibilitatea să refuze, ceea ce ar însemna că direcționăm hoții la proprietatea sa pentru că va fi mai ușor de furat de acolo.
Dacă ne uităm puțin mai atent la această problemă trebuie să luăm în considerare și faptul că în România personalul silvic este adesea implicat în tot felul de rețele mai mult sau mai puțin organizate de tăieri ilegale. Asta nu prea ajută la păstrarea unei autorități morale și legale la nivelul comunităților. Hoții au cel mai facil pretext pentru a comite infracțiuni silvice – dacă și pădurarul o face cu gașca lui, noi de ce nu? Degeaba aduci armata, dacă nu cureți sistemul. Ce‑o să facem, o să ținem armata pe vecie paznic la pădure? Unde s‑a mai văzut așa ceva? Doar prin țările bananiere din Africa.
Apoi ar mai fi de observat că nici unul dintre pădurarii care au suferit agresiuni nu a apelat la ajutorul poliției atunci când a primit informația că se produce o infracțiune silvică. De ce? Păi poate pentru că nu au încredere în ei, pentru că ăia au și ei găștile lor cu care fac tot felul de învârteli. Și uite așa ajungem la un tablou al falimentului moral al României care începe cu nerespectarea codului rutier și micile găinării pe care le fac unii la servici și sfârșește cu adevărate rețele infracționale. Pare o exagerare, dar de fapt e vorba de o mentalitate care se bazează pe convingerea multora că legile și regulile sunt opționale.
Ideea parlamentarilor, susținută și aplaudată de sindicatul silvicultorilor, a fost să înarmeze pădurarii. Nu e o soluție reală, dacă nu e făcută pe baza unei analize serioase asupra modului de utilizare a armamentului. Este suficient să ne amintim că în ultimul caz de ucidere a unui pădurar moartea a survenit ca prin împușcarea cu propria armă de vânătoare. Probabil agresorii l‑au dezarmat pe pădurar și l‑au executat cu propria pușcă. În mod tragic, pădurarul a adus el însuși arma execuției. Poate că, dacă nu ar fi avut arma la el, ar fi supraviețuit. Ba mai mult, oferă ocazia agresorilor să se disculpe cu ușurință, exact ce înțeleg că se întâmplă în cazul tragic al pădurarului din Maramureș. Hoții sunt liberi acum și susțin la unison că pădurarul s‑a împușcat singur, din greșeală. Aproape aș face pariu că vor câștiga – cum dracu’ probează cineva contrariul?
Vrem soluții pe termen scurt, care să aibă eficacitate? Hai să implicăm serviciul 112 în astfel de situații. Să dăm personalului silvic suport prioritar pentru rezolvarea unor potențiale cazuri deosebite, care ar putea fi nu doar tăieri ilegale, ci și incendii în fondul forestier sau alte situații speciale. Serviciul trebuie să beneficieze de sprijin de specialitate prin includerea unor specialiști silvici care pot contribui la organizarea logistică care vine în ajutorul solicitantului. Trebuie ca pentru cazurile referitoare la infracțiuni silvice să existe proceduri rapide și clare care să determine reacția imediată a forțelor care pot interveni: poliție, jandarmi, personal silvic etc. În egală măsură apelul prin 112 ar elimina și rezervele personalului silvic față de polițiștii care protejează anumite clanuri implicate în furturi, pentru că apelul ar fi oficial înregistrat și utilizat ulterior ca probă.
Pe termen mai lung soluțiile sunt evidente. Este ineficient, ineficace și lipsit de profesionalism ca o instituție de dimensiunea unei regii naționale să-și delege responsabilitățile unor simpli angajați, chiar dacă o face în temeiul aplicării unor prevederi legale. Este absolut evident că acest model de organizare este disfuncțional și are nevoie de schimbări majore în legi, principii de organizare, proceduri și cutume actuale din Romsilva. Este condamnabil faptul că trebuie să moară niște oameni ca aceste lucruri să fie discutate cu seriozitate.
Paza pădurilor trebuie organizată de către managementul ocoalelor și direcțiilor silvice utilizând metode și instrumente moderne. Sunt cunoscute zonele cu potențial infracțional mare, personalul silvic poate elabora hărți de risc referitoare la integritatea fondului forestier. Pe baza unor astfel de analize trebuie organizate echipe de pază care trebuie dotate cu instrumente eficiente: mașină de patrulare, sistem de localizare prin GPS, cameră video pe bord, echipament de auto-apărare, dispozitive de comunicare rapidă cu serviciul 112. Comunicarea patrulelor trebuie să nu depindă de disponibilitatea rețelelor GSM private și, din fericire, astăzi există suficiente soluții tehnice pentru a asigura acest serviciu pe orice vale de munte. Patrularea trebuie ghidată de informații primite în timp real care pot fi culese cu mijloace moderne precum camerele video cu senzori de mișcare, amplasate în puncte strategice. Traseele echipelor de pază trebuie înregistrate într‑o aplicație software de monitorizare care să permită localizarea rapidă atunci când solicită sprijin. Planurile zilnice de patrulare trebuie elaborate în mod dinamic, evitându-se șabloanele care pot fi anticipate de infractori.
O astfel de organizare ar aduce și alte importante avantaje. Corupția personalului silvic – o temă recurentă în dezbaterea publică – ar fi descurajată. Înregistrarea traseelor de patrulare și compararea lor ulterioară cu planurile de patrulare și zonele de risc ar evidenția disfuncționalitățile de organizare, iar abaterile intenționate de la planul de patrulare ar deveni vizibile.
Evident, trebuie schimbate legile pentru asta. Este nevoie de o revizuire drastică a reglementărilor multiple care privesc fondul forestier cu scopul de a le simplifica și clarifica, trecând de la abordarea obligației de procedură la obligația de rezultat. Legile nu trebuie să se concentreze pe definirea amănunțită a modului cum trebuie păzit și gestionat fondul forestier, ci pe obținerea rezultatelor pe care întreaga societate le așteaptă de la administratorii pădurilor. Iar personalului silvic i s‑ar transmite astfel un mesaj de suport, alături de solicitarea clară și fermă unui nivel maxim de responsabilitate în privința pazei pădurilor.
Un comentariu