Procedura pentru mistreți contravenienți

Doi soți și-au dis­trus ma­și­na pe A2 după ce au lo­vit în plin, noap­tea, niș­te mis­treți. Șo­cați de în­tâm­pla­re, cu ma­și­na ava­ri­a­tă se­ri­os, au su­nat la po­li­ție și li s‑a spus că tre­bu­ie să adu­că la sec­ție auto­mo­bi­lul ava­ri­at pen­tru con­sta­tări. Doar că auto­mo­bi­lul nu mai func­țio­na și tre­bu­ia trac­tat, ei erau șo­cați de spai­ma prin care tre­cu­se­ră, iar po­li­țiș­tii le ex­pli­cau calmi că – dacă nu sunt vic­ti­me – nu se de­pla­sea­ză la lo­cul ac­ci­den­tu­lui. Po­li­ția vine să te vadă mort sau aproa­pe mort. Alt­min­teri, nu. Dacă ești viu, se de­pla­sea­ză până la mama dra­cu­lui și te pân­deș­te în lo­curi ale­se de ei, ca să-ți vâ­ne­ze gre­șe­li­le și să te amen­de­ze. Pen­tru asta exis­tă fon­duri. Pen­tru oa­meni aflați în im­pas, nu. În­tre­bați de ce nu pun niș­te pa­no­uri de aver­ti­za­re, po­li­țiș­tii au ex­pli­cat că nici asta nu in­tră în res­pon­sa­bi­li­tă­ți­le lor. 

E nor­mal să tra­ver­se­ze mis­tre­ții o autos­tra­dă? Evi­dent, nu. Nu avem pre­o­cu­pa­rea de a în­țe­le­ge miș­că­ri­le ani­ma­le­lor săl­ba­ti­ce, nici ne­vo­i­le lor na­tu­ra­le, știm doar că dacă tra­gem o autos­tra­dă pe câm­pie ne­sim­ți­ții de mis­treți ar tre­bui să tra­ver­se­ze nu­mai pe la tre­ce­ri­le de pie­toni, even­tu­al pe cu­loa­rea ver­de a se­ma­fo­ru­lui. Iar dacă nu exis­tă tre­ce­re de pie­toni, să nu tra­ver­se­ze. Asta e în­țe­le­ge­rea sta­tu­lui ro­mân față de pro­ble­me­le de me­diu: sta­tul e su­ve­ran în în­țe­lep­te­le sale de­ci­zii sale, iar oa­me­nii, mis­tre­ții, ur­șii și ce­le­lal­te li­ghi­oa­ne tre­bu­ie să se su­pu­nă. Iar dacă avem ghi­nio­nul să ni­me­rim pes­te niș­te mis­treți con­tra­ve­nienți nu e trea­ba au­to­ri­tă­ți­lor să ne aju­te. În fond e o ches­tiu­ne în­tre noi, con­tra­ve­nien­ții, mis­treți și oa­meni. Sta­tul nu-și pier­de tim­pul cu de-alde de-ăștia.

Pa­ra­do­xal, po­li­țiș­tii din po­ves­tea asta nu sunt vi­no­vați într-un sens teh­nic. Le­gi­le și re­gu­la­men­te­le sus­țin exact ceea ce au spus ei: nu aveau obli­ga­ția de a mer­ge la lo­cul ac­ci­den­tu­lui, nu tre­bu­iau să pună pa­no­uri de aver­ti­za­re. Ade­vă­ra­te­le mo­ti­ve ale unei ast­fel de ab­sur­di­tăți sunt însă mult mai pro­fun­de și, dacă veți avea cu­ri­o­zi­ta­tea și răb­da­rea de a cer­ce­ta, veți afla că sunt mult mai răs­pân­di­te de­cât ați cre­de. În Ro­mâ­nia ad­mi­nis­tra­ția de stat, de la po­li­ție la spi­ta­le și de la pri­mă­rie la pă­du­re, este con­stru­i­tă pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră. Ce în­seam­nă asta? Sim­plu: func­țio­na­ru­lui i se spu­ne ce tre­bu­ie să facă în si­tu­a­ția x sau y. Iar sar­ci­na lui este să res­pec­te pro­ce­du­ra. Dacă pro­ble­ma ce­tă­țea­nu­lui nu se în­ca­drea­ză într‑o si­tu­a­ție pre­vă­zu­tă de lege sau re­gu­la­men­te, func­țio­na­rul nu are nici o obli­ga­ție. Le­gea îl pro­te­jea­ză de ori­ce răs­pun­de­re. Tre­bu­ie doar să con­sta­te, dar nu să acționeze.

Însă re­a­li­ta­tea este că nici o lege și nici un re­gu­la­ment din lu­mea asta nu pot sur­prin­de toa­te si­tu­a­ți­i­le care pot apă­rea în via­ța de zi cu zi. De ace­ea sta­te­le ci­vi­li­za­te nu-și în­te­me­ia­ză le­gi­le pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră, ci pe obli­ga­ția de re­zul­tat. Mai sim­plu spus, într‑o țară nor­ma­lă, po­li­țiș­tii ar fi avut obli­ga­ția de a asis­ta ce­tă­țe­nii aflați în di­fi­cul­ta­te, in­di­fe­rent de na­tu­ra ei. To ser­ve and pro­tect. Iar le­gea ar fi so­co­tit că și-au fă­cut da­to­ria dacă ar fi ac­țio­nat ra­pid pen­tru a aju­ta pe cei care aveau ne­vo­ie de aju­tor. Re­zul­ta­tul e im­por­tant, nu procedura. 

Ne­ca­zul e că acest mod de a con­strui ad­mi­nis­tra­ția pe obli­ga­ția de pro­ce­du­ră a pro­dus efec­te pro­fun­de. Când vor­bești cu func­țio­na­rii din in­sti­tu­ți­i­le de stat con­stați că sunt ne­în­tre­cuți în a‑ți cita ar­ti­co­le de legi și re­gu­la­men­te care jus­ti­fi­că ac­țiu­ni­le și de­ci­zi­i­le lor, dar sunt com­plet in­ca­pa­bili să re­zol­ve pro­ble­me con­cre­te. Cât timp ne va lua să re­e­du­căm acești oa­meni, să‑i fa­cem să în­țe­lea­gă că trea­ba lor e să ne ser­veas­că, că îi plătim să ne fie de aju­tor când avem ne­vo­ie? Pro­ba­bil des­tul de mult, pen­tru că ei sunt con­vinși de jus­te­țea ati­tu­di­nii lor. Iar ati­tu­di­ni­le se schim­bă cel mai greu. 

În­tre timp mulți alți mis­treți ne­mer­nici vor tre­ce pes­te A2, în­căl­când cu sa­ma­vol­ni­cie le­gi­le și re­gu­la­men­te­le po­li­ți­ei. Fi­xați-vă cen­tu­ri­le de si­gu­ran­ță, sta­tul ro­mân nu are pro­ce­duri pen­tru așa ceva!