Articolele mele despre Romsilva produc reacții. Foarte bine, asta era și intenția. Mai multe voci mi-au reproșat asprimea tonului. Unii chiar au zis că am uitat că mi‑a fost bine cât am fost în consiliul de administrație și acum îmi demonstrez nerecunoștința lovind în regie. Mi s‑a mai reproșat că distrug imaginea Romsilva atunci când vorbesc despre incompetența unor oameni care se află prin poziții de conducere ale silviculturii. Cred că toate aceste afirmații arată că este nevoie de niște clarificări.
Perioada în care am fost membru în consiliul de administrație nu a fost o sinecură. Știu că mulți așa percep aceste poziții administrative și, dacă ne uităm la istoricul consiliilor de administrație de pe la mai toate firmele de stat, chiar așa și este: postura de membru al consiliului de administrație este un loc călduț de unde iei niște bani frumoși fără să-ți asumi răspunderi prea mari. Ridici mâna după cum spune jupânul politic care te‑a trimis acolo, ești atent să nu-ți prinzi urechile în chestii care te-ar putea duce la închisoare sau răspundere materială, ești ambiguu și cameleonic și toată treaba merge bine. În cazul meu nu a fost deloc așa.
În primul rând pentru că eu câștig mai mulți bani dacă nu-mi dedic timpul regiei, cam de șase-șapte ori mai mulți bani decât indemnizația primită la consiliul de administrație. Fiecare zi de muncă pierdută m‑a costat câteva sute de euro. Iar la începutul prezenței mele în consiliu am dedicat și câte o săptămână din fiecare lună pentru Romsilva, căutând împreună cu ceilalți membri și cu directorul general soluții pentru un management de calitate. Deci dacă facem o balanță între ce am câștigat și ce am pierdut, n‑aș spune că m‑am umplut de bani de pe urma regiei. E drept, nici nu cred că am ieșit în pierdere per total. Dar cred că fiecare leu care mi s‑a plătit l‑am întors prin seriozitatea cu care mi-am tratat misiunea și prin strădania de a îmbunătăți lucrurile alături de colegii mei. Cu alte cuvinte nu regia mi‑a făcut un favor mie, ci eu i‑am făcut un serviciu punându-mi la dispoziție ideile, competențele și timpul. Iar eu sunt recunoscător pentru oportunitatea de a contribui la istoria ei.
Probabil că pentru unii ce spun aici sună a orgoliu și infatuare, dar vă asigur că nu despre asta e vorba. Sunt un bun profesionist în anumite domenii, am o experiență semnificativă de management și am o gândire foarte structurată, iar dacă nu mă credeți pe mine vă pot spune numele a cel puțin 20 de oameni foarte relevanți cu care am colaborat și care vă pot asigura că nu exagerez. Puse cap la cap toate aceste calități sunt de folos unei organizații căreia îi lipsește direcția strategică și priceperea operațională.
În al doilea rând eu sunt orice, dar nu ambiguu și cameleonic. Cei care mă cunosc personal și au lucrat cu mine știu că “sufăr de păreri” pe care le exprim cu voce tare, că nu mă jenez să spun lucrurilor pe nume și că niciodată nu m‑am dat după cum a bătut vântul. O fi bine, o fi rău, nu știu, dar eu așa sunt. Felul ăsta de a fi mi‑a adus și aprecieri, și necazuri – eu, însă, nu m‑am schimbat.
Cât despre imaginea regiei și felul în care eu o pătez cu afirmațiile mele, am de spus câteva vorbe. Eu vorbesc mai ales despre oameni și despre comportamentele lor. În mod straniu, mulți cred că a‑i critica pe ei este echivalent cu a critica Romsilva. Logica asta am văzut‑o de curând și la actualii guvernanți: cine vorbește de rău despre ei, defăimează țara. Cu alte cuvinte ei sunt țara. Similar, silvicii de azi sunt Romsilva. Atâta doar că eu, și într-un caz și în celălalt, văd lucrurile diferit.
Fiecare pădurar, tehnician sau inginer silvic din Romsilva este doar un vremelnic slujitor al unei meserii nobile, al cărei rost este să păstreze pentru toți românii (și poate chiar mai mult decât atât) un mediu natural sănătos și durabil. Temeinicia și pasiunea cu care își fac meseria dau măsura reușitelor lor, dar chiar și atunci când eșuează – cu sau fără vinovăție – nu instituția este cea care a dat greș, ci ei înșiși. Dacă mâine printr‑o tragică și nedorită întorsătură a sorții ar dispărea toți angajații regiei, Romsilva ar continua să existe. Alți oameni le-ar lua locul, poate mai puțin pricepuți și experimentați la început, dar viața și-ar continua cursul. Romsilva ar continua să existe.
Așadar, dragii mei confrați, nu noi suntem Romsilva. Noi ne reprezentăm pe noi înșine, generații trecătoare de silvicultori ale căror bune și rele le va judeca timpul, profesioniști mai performanți sau nu, ale căror rezultate vor influența soarta pădurii românești. Cei ce ne critică, pe noi ne dojenesc, nu regia. Căci Romsilva – în forma actuală ori poate alta pe care timpul și politicienii o vor modela – va continua să existe. Pentru că esența ei, rațiunea pentru care există nu sunt silvicultorii, ci pădurea. Așadar niciodată vorbele mele aspre nu vor atinge regia, căci nu ea, nu pădurea i‑a îndemnat să devină silvicultori pe cei ce nu sunt demni de meseria asta.
Am spus că unii dintre cei aflați în conducerile instituțiilor din silvicultură suferă de incompetență. Și probabil că mulți se vor fi simțit ofensați. Dar adevărul e că nu e nici o jignire în a fi incompetent. Omenirea a ajuns acum să deschidă nenumărate domenii de cunoaștere, de la silvicultură la astronautică, de la fizica newtoniană la tehnologia informației. E imposibil ca cineva să le cuprindă pe toate. În consecință fiecare dintre noi putem face o listă de zece pagini cu domeniile în care suntem incompetenți. Ceea ce e grav, ceea ce eu consider că nu poate fi scuzat, este faptul că oamenii de genul ăsta acceptă responsabilități pentru care știu că le lipsesc competențele și pe care știu că nu le vor putea îndeplini la nivelul de performanță de care ar fi nevoie. Asta nu poate fi trecut cu vederea. Nimeni nu îi obligă să ocupe un scaun de director atunci când știu că nu au cunoștințe elementare de management. Iar dacă totuși cred că știu, că sunt pregătiți să conducă pe alții și să influențeze soarta instituției, departamentului, direcției sau ocolului – cu alte cuvinte dacă nu știu că nu știu – sunt obligați să privească cu un ochi critic propria pricepere și să o testeze teoretic și practic până când socotesc că s‑au echipat cu toate armele pentru a face o treabă bună.
Altminteri nu vor fi niciodată decât niște bieți impostori cu ifose de mari manageri.