Războiul cu urșii

Sta­tul ro­mân a de­cis să re­zol­ve pro­ble­me­le cu ur­șii, tot mai des sem­na­la­te în ul­ti­ma vre­me: 140 de urși vor fi vâ­nați. Pri­lej de ne­mul­țu­mi­re pen­tru o par­te din­tre ro­mâni care n‑au ezi­tat să își ma­ni­fes­te dez­a­cor­dul cu aceas­tă de­ci­zie. Este de par­tea lor ade­vă­rul sau de par­tea au­to­ri­tă­ți­lor? Ori poa­te că ade­vă­rul e un­de­va în altă par­te, iar noi ne cer­tăm inu­til și in­ter­mi­na­bil ca de obi­cei? Să ana­li­zăm câ­te­va fap­te concrete.

În Ro­mâ­nia, după do­cu­men­tă­ri­le pe care le-am fă­cut, exis­tă o den­si­ta­te me­die de 8 urși la 100 km². În une­le zone, prin­tre care mun­ții Bu­cegi, den­si­ta­tea e chiar mai mare și urcă până pe la 20 de exem­pla­re la 100 km². Iată și o har­tă pre­lu­a­tă de pe www.carnivoremari.ro.

Acum hai­deți să pri­vim o zonă din Ro­mâ­nia unde se ra­por­tea­ză foar­te mul­te in­ci­den­te cu ur­șii: co­ri­do­rul Văii Pra­ho­vei până la Bra­șov. Am mar­cat cu roșu pe o har­tă zo­ne­le in­tens cir­cu­la­te de oa­meni, adi­că dru­mu­ri­le pe care aproa­pe con­ti­nuu cir­cu­lă ma­șini și zo­ne­le al­pi­ne unde exis­tă o den­si­ta­te mare de tu­riști în aproa­pe ori­ce ano­timp (pla­to­ul Bu­ce­gi­lor, dru­mu­ri­le fă­cu­te până pe pla­tou, zona vâr­fu­lui Omu). Re­mar­cați fap­tul că exis­tă trei cu­loa­re de cir­cu­la­ție in­ten­să care co­res­pund exact cu zo­ne­le unde s‑a dezvol­tat in­tens turismul:

• zona Ru­căr-Mo­e­ciu-Bran, unde s‑au um­plut toa­te vă­i­le de pen­siuni și dru­mu­ri­le de ac­ces aferente
• va­lea Pra­ho­vei, unde nu mai e ne­vo­ie să spun că e un tra­fic ne­bun în fi­e­ca­re zi, iar în we­e­kend e în­gro­zi­tor, dar nici noap­tea nu e li­niș­te și pace
• zona Mă­ne­ciu-Che­ia-Să­ce­le care tin­de să se dezvol­te și ea tu­ris­tic, ca efect al su­pra­a­glo­me­ră­rii ce­lor­lal­te două zone

Aceas­tă zonă de for­mă apro­xi­ma­tiv tri­un­ghiu­la­ră are o su­pra­fa­ță de vreo 1.500 de km², ceea ce – con­form cu den­si­ta­tea men­țio­na­tă mai sus – în­seam­nă că este (sau ar tre­bui să fie) are­a­lul unei po­pu­la­ții de 120 – 300 de urși.

Ur­sul are ne­vo­ie de spa­țiu și li­niș­te, pen­tru că – con­trar im­pre­si­ei mul­to­ra – este un ani­mal care pre­fe­ră să evi­te con­tac­tul cu oa­me­nii. Și mai are ne­vo­ie de ceva: po­si­bi­li­ta­tea de a se de­pla­sa li­ber pe spa­ții des­tul de mari. Ori, dacă ne ui­tăm la har­ta de mai sus, ur­șii din zona Bu­ce­gi­lor sunt prinși în cap­ca­na for­ma­tă de zo­ne­le in­tens cir­cu­la­te, fi­in­du-le foar­te di­fi­cil să tra­ver­se­ze spre mun­ții în­ve­ci­nați în că­u­ta­re de hra­nă sau li­niș­te. Căci pen­tru un urs tra­ver­sa­rea șo­se­le­lor in­tens cir­cu­la­te este o aven­tu­ră în­fri­co­șătoa­re. Pes­te tot sunt pri­mej­dii, iar zgo­mo­te­le con­ti­nue și mi­ro­su­ri­le stră­i­ne îl des­cu­ra­jea­ză să în­cer­ce. Așa că rămâ­ne prins în spa­ți­ul res­trâns care i‑a ră­mas, care se tot mi­c­șo­rea­ză cu fi­e­ca­re șo­sea pe care noi o mai con­struim că­tre săl­bă­ti­cie. E fru­mos să avem Transbu­cegi, dar pen­tru ani­ma­le asta e încă o ves­te proastă.

Ce le rămâ­ne de fă­cut ur­și­lor? Din două, una: ori dis­par, ori se adap­tea­ză. Iar adap­ta­rea în­seam­nă să ac­cep­te trep­tat ve­ci­nă­ta­tea oa­me­ni­lor, să în­vețe să pro­fi­te de ea pen­tru a‑și asi­gu­ra hra­na. Stâ­ni­le au fost în­tot­dea­u­na o țin­tă la în­demâ­nă, mai ales că se află chiar pe te­ri­to­ri­ul lor – prinși în cap­ca­na unu spa­țiu în­chis, stâ­ni­le sunt și mai mult vi­za­te ca sur­să de hra­nă. Tom­be­roa­ne­le cu res­turi din mar­gi­nea ora­șu­lui sunt și ele o op­țiu­ne, la fel ca por­cul din gos­po­dă­ria de lân­gă pă­du­re. În­cet-în­cet, ur­șii au în­vă­țat să pro­fi­te de ve­ci­nă­ta­tea cu noi și s‑o ex­ploa­te­ze cât pot de mult. Iar în aceas­tă nouă ipos­ta­ză ne în­tâl­nim și ne vom în­tâl­ni mai des cu ei. Ceea ce nu ne prea place.

Au­to­ri­tă­ți­le sta­tu­lui ro­mân au avut până acum o sin­gu­ră so­lu­ție: puș­ca. Din pă­ca­te ea nu re­zol­vă pro­ble­ma de­cât dacă o aplici în mod dras­tic, până la li­mi­ta la care s‑ar pu­tea să rămâ­nem fără urși, așa cum s‑a în­tâm­plat în mai toa­tă Eu­ro­pa oc­ci­den­ta­lă. De par­tea cea­lal­tă, eco­lo­giș­tii spun să‑i prin­dem și să‑i re­lo­căm, dar asta nu face de­cât să cre­as­că den­si­ta­tea de urși în alte zone și să mu­tăm pro­ble­ma în alta par­te. Și, pe mă­su­ră ce Ro­mâ­nia se dezvol­tă, vor exis­ta tot mai mul­te cu­loa­re de trans­port și tu­rism care vor frag­men­ta are­a­lul ur­și­lor, împiedicându‑i să-și tră­i­as­că via­ța în săl­bă­ti­cie. Vrem ca Ro­mâ­nia să se dezvol­te. Am vrea să mai avem și urși. Ce e de făcut?

Poa­te că în loc de puș­că și de re­lo­ca­re tre­bu­ie să ne gân­dim cum le re­dăm po­si­bi­li­ta­tea de a trăi li­beri, fără să fie ne­vo­iți să se in­ter­sec­te­ze cu noi. Poa­te ne pu­tem gân­di la co­ri­doa­re eco­lo­gi­ce care să per­mi­tă nu doar ur­și­lor, ci tu­tu­ror ani­ma­le­lor, să cir­cu­le și să-și ca­u­te hra­na și pe­re­chi­le. Poa­te ne pu­tem ima­gi­na eco­pa­sa­je care să tra­ver­se­ze șo­se­le­le pe care ni le do­rim fără să cre­e­ze al­tor spe­cii atât de mult stres, res­pec­tân­du-le drep­tul de a con­vie­țui ală­tu­ri de noi. Și fac pa­riu că atunci când vor pu­tea trăi ne­în­gră­diți de oa­meni, ur­șii nu-și vor mai dori să co­bo­a­re în sat. Dar dacă nu ne gră­bim cu mă­su­ri­le po­tri­vi­te vom ajun­ge să le mo­di­fi­căm com­por­ta­men­tul și să con­sta­tăm că nu mai avem de a face cu ur­sul brun, ci cu ur­sul urban.