Pădurea și amenzile silvice

Unul din­tre su­biec­te­le in­tens dez­bă­tu­te pe in­ter­net în zi­le­le din urmă este cel al amen­zi­lor sil­vi­ce, iar mo­ti­vul aces­tui su­bit in­te­res este fap­tul că toc­mai au fost mo­di­fi­ca­te printr‑o lege dată de par­la­ment. Și, cum șade bine ori­că­rei dez­ba­teri pu­bli­ce, opi­ni­i­le sunt îm­păr­ți­te. Unii spun că mo­di­fi­că­ri­le sunt bune și că ele co­rec­tea­ză niș­te ex­ce­se – asta e pă­re­rea sil­vi­cul­to­ri­lor. Al­ții, mai ra­di­cali și mai exi­genți, spun că îm­blân­zi­rea pe­dep­se­lor e semn de în­cu­ra­ja­re a co­rup­ți­ei în pă­duri. Cine are dreptate?

În 2016 gu­ver­nul Cio­loș emi­tea o or­do­nan­ță de ur­gen­ță care mo­di­fi­ca le­gea con­tra­ven­ți­i­lor sil­vi­ce (le­gea 171 din 2010), înăs­prind pu­ter­nic mă­su­ri­le îm­po­tri­va ce­lor ce nu res­pec­tau re­gu­li­le. No­u­ta­tea ab­so­lu­tă con­sta în in­tro­du­ce­rea unor pe­dep­se foar­te dure pen­tru gre­șe­li­le per­so­na­lu­lui sil­vic, cre­ând ima­gi­nea unei legi anti-co­rup­ție. Și, într-un fel, chiar așa și era, mai ales că era cum­va gră­bi­tă de pre­siu­nea pusă de o par­te a opi­ni­ei pu­bli­ce, în­gri­jo­ra­tă de fe­no­me­nul tă­ie­ri­lor ile­ga­le. Pen­tru pri­ma oară se in­tro­du­ceau sanc­țiuni ex­pli­ci­te și foar­te dure pen­tru în­căl­că­ri­le nor­me­lor teh­ni­ce și ale co­du­lui sil­vic de că­tre chiar per­so­na­lul sil­vic. Vă pu­teți ima­gi­na că ase­me­nea pre­ve­deri au stâr­nit emo­ții pu­ter­ni­ce în rân­dul sil­vi­cul­to­ri­lor care au pro­tes­tat îm­po­tri­va schim­bă­rii. Chiar și gu­ver­nul Cio­loș, pe ul­ti­ma par­te a man­da­tu­lui său, a re­a­li­zat ex­ce­si­vi­ta­tea unor as­pec­te ale or­do­nan­ței de ur­gen­ță și a ini­țiat niș­te dis­cu­ții pen­tru a co­rec­ta exa­ge­ră­ri­le. N‑au mai apu­cat însă să le co­rec­te­ze pen­tru că au ve­nit alegerile.

Dis­cu­ți­i­le au con­ti­nu­at și într-un fi­nal par­la­men­tul a adop­tat o lege nouă (le­gea 134 din 2017) care mo­di­fi­că din nou con­tra­ven­ți­i­le sil­vi­ce și “îm­blân­zeș­te” o se­rie de pe­dep­se adre­sa­te per­so­na­lu­lui sil­vic. Mulți s‑au scan­da­li­zat: aha! deci vreți să per­mi­teți fur­tul! Dar, din fe­ri­ci­re, nu e chiar așa. Pro­ce­sul de schim­ba­re al pre­ve­de­ri­lor le­ga­le pri­vind con­tra­ven­ți­i­le sil­vi­ce a fost de fapt unul des­tul de în­de­lun­gat și pre­vi­zi­bil. Re­ac­ția eco­lo­giș­ti­lor ra­di­cali e exa­ge­ra­tă și am să în­cerc să ex­plic de ce.

Mai în­tâi pen­tru că noua lege nu desfi­in­țea­ză sanc­țiu­ni­le pen­tru per­so­na­lul sil­vic, ci sta­bi­leș­te niș­te to­le­ran­țe – pe care le pu­tem con­si­de­ra re­zo­na­bi­le – în apli­ca­rea pe­dep­se­lor se­ve­re. Cu alte cu­vin­te, dă sil­vi­cul­to­ru­lui po­si­bi­li­ta­tea de a face o eroa­re ino­cen­tă fără a fi sanc­țio­nat dras­tic și abia când pro­por­ți­i­le ero­rii de­vin pe­ri­cu­loa­se și sem­ni­fi­ca­ti­ve apli­că pe­deap­sa dras­ti­că. Nu cred că or­do­nan­ța gu­ver­nu­lui Cio­loș a fost ne­a­pă­rat greși­tă – sen­sul ei ai fost co­rect, dar ri­goa­rea pe care o so­li­ci­ta era exa­ge­ra­tă. În pă­du­re nu e far­ma­cie, ni­meni nu lu­crea­ză cu pre­ci­zii de mi­li­me­tru, iar mi­ci­le erori sunt po­si­bi­le ori­când. O spun din per­spec­ti­va unui prac­ti­cian care a fă­cut lu­crări pe te­ren. Ești tri­mis să in­ven­ta­ri­ezi 500 de me­tri cubi într‑o pă­du­re și nu e foar­te greu să mar­chezi 550 fără să știi că ai greșit – vei afla mai târ­ziu, când faci cal­cu­le la bi­rou, dar deja ai de­pă­șit cu 10% vo­lu­mul pre­scris de amenajament.

Noua lege nu­an­țea­ză lu­cru­ri­le în ca­zul unor ast­fel de erori, per­mițând niș­te pra­guri de to­le­ran­ță pen­tru care pe­deap­sa e mai blân­dă sau e doar aver­tis­ment. Dar, din fe­ri­ci­re, păs­trea­ză pe mai de­par­te ide­ea sanc­țio­nă­rii ero­ri­lor gra­ve care iz­vo­răsc mai de­gra­bă din rea­ua in­ten­ție a făp­tu­i­to­ru­lui. Nu se pier­de ni­mic, ci doar se lasă un spa­țiu de eroa­re mi­ni­ma­lă care dă sil­vi­cul­to­ru­lui one­st re­la­xa­rea că o mică gre­șe­a­lă nu în­seam­nă sfâr­și­tul ca­ri­e­rei sale pro­fe­sio­na­le. Și că nu e la mâna unui con­trol ten­den­ți­os care vrea să‑i apli­ce amenzi din cine știe ce alte motive.

Am să vă dau un exem­plu: mar­ca­rea ar­bo­ri­lor pen­tru tă­ie­re. Or­do­nan­ța din 2016 pe­dep­sea cu amen­dă de la 4.000 la 8.000 de lei “apli­ca­rea in­des­ci­fra­bi­lă, ili­zi­bi­lă sau ne­co­res­pun­ză­toa­re a dis­po­zi­ti­ve­lor spe­ci­a­le de mar­cat”. Pen­tru ci­ne­va care are un sa­la­riu de 3–4.000 de lei, suma nu e ne­gli­ja­bi­lă. Care e pro­ble­ma? Păi să vă ex­plic: când se face mar­ca­rea ar­bo­ri­lor pen­tru ex­ploa­ta­re, in­gi­ne­rul pri­meș­te cio­ca­nul de mar­cat pe sem­nă­tu­ră și răs­pun­de per­so­nal pen­tru fe­lul în care e utilizat.

Dar mar­ca­rea se face cu o echi­pă în­trea­gă: in­gi­ner, pă­du­rar, mun­ci­tori fo­res­ti­eri. In­gi­ne­rul in­di­că echi­pei ce ar­bori tre­bu­ie ex­trași, ana­li­zând si­tu­a­ția din te­ren și tra­ta­men­tul pe care îl apli­că. În plus ține evi­den­ța ar­bo­ri­lor mar­cați și‑i no­tea­ză pe un car­net spe­cial sau într‑o apli­ca­ție pe te­le­fo­nul mo­bil. Pă­du­ra­rul de obi­cei are clu­pa și mă­soa­ră di­a­me­tre­le ar­bo­ri­lor in­di­cați de in­gi­ner – une­ori mai face și su­ges­tii de ar­bori care tre­bu­ie ex­trași, dar de­ci­zia e a in­gi­ne­ru­lui. Un mun­ci­tor face un cio­plaj la înăl­ți­mea piep­tu­lui pe ar­bo­re și scrie cu un cre­ion spe­cial nu­mă­rul de or­di­ne con­form car­ne­tu­lui de in­ven­ta­ri­e­re ți­nut de in­gi­ner – fi­e­ca­re ar­bo­re tre­bu­ie să aibă un nu­măr care co­res­pun­de cu în­re­gis­tra­rea din car­ne­tul de in­ven­ta­ri­e­re. Și un alt mun­ci­tor face un cio­plaj la baza trun­chiu­lui și apli­că cio­ca­nul de mar­cat după ce îl în­moa­ie în niș­te vopsea.

Acu­ma ima­gi­nați-vă că sun­teți in­gi­ner sil­vic, mer­geți la mar­ca­re, vă con­cen­trați să pri­viți pă­du­rea și să apli­cați nor­me­le teh­ni­ce, iar un mun­ci­tor bate cu cio­ca­nul ar­bo­rii pe care îi sta­bi­liți voi. Dacă mun­ci­to­rul bate strâmb cu cio­ca­nul și mar­ca nu e des­ci­fra­bi­lă sau li­zi­bi­lă, plătiți în­tre 4 și 8 mii de lei amen­dă. Ris­cul e mare, mun­ci­to­rul poa­te fi ne­gli­jent. Nu vă rămâ­ne de­cât să mer­geți în urma mun­ci­to­ru­lui și să ve­ri­fi­cați ca fi­e­ca­re lo­vi­tu­ră de cio­can să fie per­fec­tă. Însă n‑o să mai fiți la fel de atent la lu­cra­rea teh­ni­că pe care tre­bu­ie s‑o fa­ceți și n‑o să ter­mi­nați lu­cra­rea prea cu­rând. Deci, cum pro­ce­dați? Nu ați fi re­vol­tat de ase­me­nea stric­te­țe exa­ge­ra­tă? Pro­ba­bil că da.

Și dacă nu mă cre­deți, gân­diți-vă la co­dul ru­ti­er. Dacă mâi­ne am înăs­pri pe­dep­se­le și am de­cla­ra că unui șo­fer care nu a acor­dat pri­o­ri­ta­te unui pie­ton pe tre­ce­re i se ia de­fi­ni­tiv și ire­vo­ca­bil car­ne­tul, cum vi s‑ar pă­rea? Exa­ge­rat, nu‑i așa? Pen­tru că toți am fă­cut in­vo­lun­tar gre­șe­a­la asta, mă­car o dată în via­ța noas­tră de șo­feri. Tre­bu­ie să exis­te o ma­r­jă de eroa­re ino­cen­tă în ori­ce do­me­niu. Alt­min­teri nu mai e lege, e inchiziție.

Noua lege a con­tra­ven­ți­i­lor sil­vi­ce nu e o lege rea, spi­ri­tul mo­di­fi­că­ri­lor fă­cu­te pen­tru a com­ba­te re­le­le in­ten­ții a fost păs­trat. E doar un pic mai per­mi­si­vă, în li­mi­te­le unor to­le­ran­țe pe care eu le con­si­der re­zo­na­bi­le. Or fi și mici scă­pări prin ea, nu zic nu. Dar, ca ori­ce lege din Ro­mâ­nia, pro­ble­ma nu e ne­a­pă­rat fe­lul în care e ela­bo­ra­tă. Pro­ble­ma e că tre­bu­ie apli­ca­tă. Iar la ca­pi­to­lul ăsta tre­bu­ie să ad­mi­tem că ro­mâ­nii au fost și sunt ma­eș­trii oco­li­rii re­gu­li­lor. Așa că, în loc să ne vă­i­că­rim că s‑au re­la­xat pe­dep­se­le, hai să ne con­cen­trăm să le apli­căm pe alea pe care le avem. Vă ga­ran­tez că re­zul­ta­te­le vor fi pes­te așteptări.