Marota toporului austriac

Văd ade­sea în ul­ti­ma vre­me dis­cu­ții pe tema pă­du­ri­lor și a com­pa­ni­i­lor stră­i­ne care cică des­pă­du­resc mun­ții noș­tri dragi. Aus­trie­cii de la Schwei­gho­fer sunt prin­tre cei mai men­țio­nați. Dacă ar fi să ne luăm după ce spun unii și al­ții am ajun­ge să cre­dem că hoar­de de stră­ini vân­tu­ră mun­ții cu to­poa­re­le pe umăr, tă­ind tot ce apu­că și că­rând lem­nul la vale că­tre tre­nu­ri­le care îl duc în pa­tru zări. Ima­gi­nea asta, a alo­ge­nu­lui du­ș­mă­nos, nu e o in­ven­ție nouă – ne pla­ce foar­te mult să dăm vina pe stră­ini atunci când re­a­li­tă­ți­le sunt neconvenabile.

Dar să vă lă­mu­resc cum stau lu­cru­ri­le: nici o com­pa­nie aus­tr­i­a­că sau de altă ori­gi­ne nu bân­tu­ie pă­du­ri­le din Ro­mâ­nia și nici nu taie fără au­to­ri­za­ție. Tă­ie­ri­le le fa­cem noi. Sau mai bine zis unii din­tre noi. Noi du­cem lem­nul la vale și‑l vin­dem. Iar Schwei­gho­fer vine și‑l cum­pă­ră, pen­tru că e de vân­za­re. Dacă n‑ar fi, nu s‑ar povesti.

În pă­du­ri­le de stat mă cam în­do­iesc că se fac tă­ieri ile­ga­le, fără a fi pre­vă­zu­te în ame­na­ja­men­te­le sil­vi­ce. În afa­ra ca­zu­lui în care sil­vi­cii au în­ne­bu­nit cu to­ții (ceea ce mă în­do­iesc), ni­meni n‑are cu­ra­jul să pună jos pă­du­rea fără să aibă un te­mei le­gal. Că se mai fură, sunt si­gur. Că sunt sil­vici care sunt com­bi­nați cu ho­ții, e ia­răși clar – nu e nici o no­u­ta­te acest com­por­ta­ment. Dar să se taie ras din pă­du­rea de stat ver­san­te în­tregi fără acte, este foar­te pu­țin pro­ba­bil. Pen­tru că mai de­vre­me sau mai târ­ziu ches­ti­i­le as­tea ies la ive­a­lă și niș­te oa­meni ar ajun­ge la puș­că­rie pen­tru furt din ave­rea statului.

Tra­ge­di­i­le as­tea se în­tâm­plă în pă­du­ri­le pri­va­te, aco­lo unde sta­tul nu con­tro­lea­ză pen­tru că n‑are su­fi­cien­tă for­ță să o facă și pen­tru că cei care tre­bu­ie să con­tro­le­ze sunt în­țe­leși cu ho­ții. Aco­lo ame­na­ja­men­tul sil­vic nu în­seam­nă ni­mic, sin­gu­ra re­gu­lă este cea a pro­fi­tu­lui. Și dacă veți că­u­ta cine e cel care a ti­clu­it mă­ce­lul, în­tot­dea­u­na veți găsi un ro­mâ­naș iu­bi­tor de țară, care a des­co­pe­rit însă că pro­fi­tul îi e mai drag de­cât pa­tria. El nu se află în si­tu­a­ția de a fura, căci e pro­pri­e­ta­rul pă­du­rii. Cel mult poa­te fi acu­zat că nu a res­pec­tat niș­te re­guli, dar asta bă­nu­iesc că e o ches­tiu­ne con­tra­ven­țio­na­lă, nici­de­cum mo­tiv de ajuns în puș­că­rie. Și da, ade­sea e aju­tat să-și ducă la ca­păt pla­nul de per­so­nal sil­vic, cei care îi ex­pli­că por­tițe­le le­gii prin care se poa­te stre­cu­ra fără să pă­țeas­că mai ni­mic, cei care îi în­les­nesc in­frac­țiu­nea. Pen­tru că mulți sil­vici cred că da­to­ria lor mo­ra­lă nu se în­tin­de asu­pra pă­du­rii în ge­ne­ral, ci doar asu­pra ce­lei pen­tru care sunt res­pon­sa­bili juridic.

Una pes­te alta pot afir­ma cu con­vin­ge­re că re­tro­ce­da­rea pă­du­ri­lor în for­ma în care am făcut‑o noi a fost una din cele mai tâm­pi­te idei pe care le-am avut în ul­ti­mii 25 de ani. Pen­tru că dez­as­tre­le care s‑au pro­dus în pă­du­ri­le pri­va­te sunt de o sută de ori mai mul­te și mai gra­ve de­cât fă­ră­de­le­gi­le din pă­du­ri­le de stat. Ui­tați de to­poa­re­le stră­i­ne. Pro­ble­me­le pă­du­ri­lor ro­mâ­nești sunt prin­tre noi, au nume și con­turi gra­se în bănci, lo­cu­iesc în vile și se plim­bă cu ma­șini scum­pe pe sub na­sul nostru.