Un an din viața unei păduri. Nu doar plăcut ochiului, ci și întruchiparea unei complexități pe care cei mai mulți nici nu o bănuiesc. Un omagiu adus locului unde cândva aș fi vrut să muncesc zi de zi.
Pădure, tu
Un omagiu adus pădurii.
3 comentarii
Eu inca mai sper.…sa ramana padurea.…sa dispara “gunoaiele” si sa ma pot intoarce la ea…
Daniel, speranta moare ultima dar din pacate .… moare. Nici o speranta. Padurea va ramane, dar cum ? In ce priveste “gunoaiele” e foarte greu, ca ele sunt tinute, de unii, de altii. Despre intoarcere, mai bine nu, daca ti‑e draga sanatatea. Sa auzim de bine.
Ma bucur sa constat ca blog-ul lui Sorin e viu. Asta inteleg eu din faptul ca multi dintre cei care au, sau au avut legatura cu silvicultura, stau in contact prin intermediul lui. Am banuiala ca sunt, de asemenea, multi “la panda”, dintre cei care se simt cu musca pe caciula. Ei nu se exprima. Sau o fac “sub acoperire”. Si asta e un lucru bun. E bine sa stie ca n‑am murit toti. Si ca ar trebui sa se teama.